In ultima vreme am vazut o tendinta comuna in reclamele pentru diverse produse si servicii bancare si financiare, si anume, declararea intentiilor REALE in fraze cheie. Mi-am imaginat ca in afara unor scenarii scrise cu “picioarele” nu exista intentie reala, sau vre-un soi de hipnotism de masa, dar nedisimulat. Ar fi culmea. Oricum reclamele respective sunt amuzante daca le vezi din perspectiva mea. Sa incepem:
1.Sa incepem cu una mai veche. Creditul in 24 de h de la Raiffeisen Bank. Pe undeva pe la finalul spotului, voice-over-ul anunta: “Cere si tu, creditul pentru nevoi personale….bla bla bla.” Initial, recunosc ca nu mi-am dat seama, dar mi-a atras atentia un prieten: “Cere si tu“….cu putina imaginatie il fortam in “Cersitu’ ” si am avea un soi de cersit pentru creditul de nevoi personale. Lucru ce nu poate fi mai adevarat, tinand cont ca un produs bancar de soiul asta (nu DOAR cel de la banca mentionata) te arunca intr-un labirint birocratic si te indatoreaza mai mult decat iti dai seama si/sau ti se spune. Macar spotul te lamureste de relatia intre banca si client ce se stabileste, o data ce ai ales respectivul produs. Sincer, nu?
2. Acum vreo luna sesizam alta aparitie de genul asta. De data asta la ING. Spotul cu magicianul. Este vorba despre cardul ING vs. un card obisnuit (sunt curios care dracu’ e ala obisnuit, ca toti fac referire la el). Mesajul nu numai ca iti este transmis verbal, dar apare scris mare: “Vino cu salariul la ING.”. Scurt.La obiect. Fara nici un fel de menajamente. Ca un “prieten” ce sti sigur ca nu-ti vrea binele : “Hai….vino cu salariul la mine…te rezolv eu…”. Fara sa vreau ma duce gandul la renumitul spot FNI: “Dormi linistit….un tip schiop va fi foarte bogat”.
3. Ultima mentionare, un clip destul de uzat si el. BCR creditul pentru locuinte. Scenaristul a hotarat sa deschida spotul cu putina sinceritate, iar consultantul pentru locuinte afirma: “Uita de bani.” In gandul meu, din reflex:” Cred si eu, cu preturile astea la apartamente, imi cam iau adio de la bani”. O sa ziceti ca il scot din context…dar cand un consultant iti va spune asta, ma indoiesc ca o sa zambesti sau ca il vei vedea/trata pe respectivul ca pe un prieten (asa cum fortat sugereaza spotul). Intr-adevar, pe finalul reclamei se clarifica treaba: “uita de GRIJA banilor” (parca se cam schimba sensul frazei,nu?).
Si daca tot am vorbit de banci, imi place foarte mult rebrandingul si repozitionarea CEC-ului in randul bancilor de credite. Imi place noua marca foarte mult. Imi place logo-ul. Frunza de stejar e puternica si e in casa. Culorile sugereaza viata. Simbolul romanesc, modern prezentat este bine ales. Sugereaza longevitate, denota seriozitate, putere si impune respect. Excelent realizat brandul. Foarte important acronimul “CEC” pe care toti romanii il recunosc instantaneu indiferent de context. Personal ma indoiesc insa de serviciile CEC-ului, si sunt totusi curios de ce s-a mers pe rebranding/repozitionare cand se urmarea linia vanzarii/privatizarii?
Mili.
