“yeah yeah yeah” incepe piesa “de resistance”, Mercy, de pe albumul artistei Duffy, Rockferry.

Ceva a fost putred de cand am vazut promovarea albumului inainte sa fi auzit vreo piesa. (recunosc, poate am fost in urma cu stirile la un momentdat).

Am ascultat piesa Mercy. Buna piesa, recunosc ca mi-a placut si mi-a atras atentia. “Fenomen” la nivel European/Mondial scrie presa, referitor la albumul ei. Din nou uimire din partea mea. Am luat albumul. L-am ascultat. NIMIC. Am mai incercat o data. Incearca ceva insa….. lipseste esenta.

Presa, Media, Online-ul au innebunit.

Nu se poate abtine absolut nimeni din a o compara cu Amy Winehouse? Nu se compara cu artista in cauza. Albumul Back to Black al controversatei Amy, s-a insinuat in topuri prin forta proprie. Apoi a avansat la nivel mondial. Fara nici cel mai mic efort. Nu un marketing agresiv a promovat piesele foarte calitative ale artistei, ci s-a intamplat in mod natural. Albumul Back to Black l-am asteptat dupa ce a aparut single-ul.

Cu Duffy a fost invers. “Noul album Rockferry.” “Duffy devine un clasic de la inceput.” CINE E DUFFY?

“Stilul retro al albumului Rockferry….”. Daca ascultati albumul, veti observa ca este incoerent si cel mult indecis ca stil. Gustul “retro” este unul destul de amar pe albumul puternicei promovate Duffy.

Promovarea asta superficiala nu ii face bine nimanui pe termen lung. Cand se vor termina banii, gata cu succesul. Oricum, putem sa ne uitam in jur sa observam cam cati au mancat “pe paine” promovarea, ca si cum li s-au reprogramat creierele sa recunoasca “wow, intr-adevar… Duffy, noua Winehouse”. Niciodata.

Coincidenta, sau nu, primul single promovat de pe Rockferry incepe “yeah yeah yeah”. Primul single de pe Back To Black….. ei bine, inlocuiti “yeah” cu “no” si poate va suna cunoscut.

Niciodata Justin Timberlake nu va fi Frank Sinatra.

Timpul va demonstra.

Mili