Meciul

Buna ziua Doamnelor, domnisoarelor si domnilor. Bun venit in finala, va spune din pozitia de observator al acestui meci,al dumneavoastra Mili.
Arena Romania, arata in aceasta seara, parca mai bine pusa la punct, mai animata si mai impresionanta decat alta data, iar fanii acestui tip de eveniment asteapta nici mai mult nici mai putin decat un spectacol deosebit din partea celor doi concurenti.

Iata ca ceasul arata fix si cu o punctualitate deosebita, cei doi intra in arena.
Incepe prezentarea celor doi concurenti,a celor doi finalisti.
Asteptam imaginile….

Pana atunci putem vedea fanii in sala, impartiti in doua tabere. La tribuna oficiala, mari nume din sportul national, renumiti oameni de afaceri sau politici, multi dintre ei implicati in antrenamentele celui pe care vi-l voi prezenta imediat, campionul en-titre.

Da, aveti acum in imagine, in sort verde, mai putin cunoscutul, cel care vrea sa reprezinte noul val, challenger-ul, dupa numele lui mic: Munca.

Munca este un sportiv desavarsit, pregatirea lui pentru acest meci a fost privita in direct de Romani atat din tara cat mai ales din diaspora. Avem asteptari mari de la el, in special in aceasta finala. Chiar daca nu este un jucator vechi, s-a cunoscut efortul depus de acesta, efort care, dupa multe sacrificii l-a adus in finala pe care o vom urmari impreuna in aceasta seara.

Munca este mai intai de toate un om, cu inceputuri modeste, provenind dintr-o familie saraca, mama sa Onoare si tatal Respect, si ei sportivi, insa nu de performanta, au o varsta avansata in prezent si sunt adesea considerati depasiti ca mentalitate chiar si de catre cei care ii cunosc. Parintii sunt,insa, cei care i-au insuflat lui Munca, spiritul competitiv.

Vedem acum si suporterii lui Munca. Inghesuiti intrun spatiu mic, cu vizibilitate proasta asupra arenei. Organizatorii evenimentului au fost putin partasi, de ce sa nu recunoastem, dar entuziasmul suporterilor se spune ca trece peste aceste mici bariere si ei sustin ca vor fi aproape de sufletul idolului lor.

Aveti acum in imagine, pe contracanditatul sau, in coltul opus, in sort Rosu cu o stema galbena, campionul en-titre, si castigator a nenumarate competitii de acest gen, multi medaliatul cu aur: Spaga.

Spaga, reuseste sa ramana campion, mentinandu-se intr-o forma de invidiat datorita, experientei sale vaste si exercitiilor continue la toate nivelurile. Este de asemenea notoriu, placerea deosebita a acestui sportiv de a-si derula antrenamentele in institutiile publice, avand un apetit, daca imi permiteti expresia, pentru Ministere, Primarii etc. Probabil ca dimensiunile acestor institutii ii confera sportivului aceste reusite absolut senzationale in competitii.

Aveti asadar, in aceasta seara, in fata dumneavoastra pe micile ecrane, confruntarea directa dintre finalistii Munca si Spaga in arena Romania, deznodamantul competitiei urmand sa stabileasca inca o data ierarhia in acest sport al afacerilor, al micilor intreprinderi si, de ce nu, al salariatilor de rand, al nostru al tuturor celor ce traim in aceasta minunata tara.

Se aude gongul. Si a inceput doamnelor si domnilor, Meciul. Va fi un meci dur, va fi un spectacol deose… EXTRAORDINAR! Spaga foarte hotarat ataca fara mila adversarul. Munca este tintuit intr-un colt al arenei. Senzational ce forta are acest Spaga. Nu se stie daca Munca va mai rezista mult in garda. Loviturile pe care le primeste il zguduie, in sensul propriu al expres… o lovitura de stanga a lui Munca il ia prin surprindere pe Spaga si il dezechilibreaza putin. Munca incearca sa iasa din starea de defensiv si sa atace. Multimea a innebunit, il fluiera pe Munca si ii va fi foarte greu sa se concentreze…..se aude in sala: “Spaga, Spaga, Spaga”….suporterii lui Munca sunt prea putini pentru a se face auziti.

Revenim la meci. Cei doi se despart…. un moment de respir…si Spaga revine in forta il asalteaza continuu pe Munca…. incredibil, Spaga sesizeaza o mica descoperire in apararea lui Munca si ii aplica un upercut. Munca zace la podea dupa doar cateva secunde trecute din acest meci…..arbitrul numara…6,7,8…Munca da semne ca s-ar ridica….reuseste sa se puna pe picioare dar se clatina vizibil….si Spaga fara mila, aplica din nou un tir de lovituri succesive stanga- dreapta- stanga finalizand cu acelasi upercut de mai devreme. Munca este la podea….7,8,9,10. si meciul ia sfarsit dupa doar 45 de secunde.

Spaga castiga fara drept de apel prin KO.

Priviti multimea in delir, toti se imbratiseaza, Spaga a dovedit inca o data superioritatea in acest sport. Pozitia sa de campion este de nezdruncinat facandu-l pe Munca sa para un amator pe langa el. Iata ca avem nu numai un campion, in fata noastra, ci o stanca de nezdruncinat pe care efortul lui Munca n-a reusit nici sa o zgarie.

Suporterii lui Munca, putini la numar au parasit deja tribunele, indreptandu-se spre case.

Munca este acum resuscitat de catre o echipa de medici, iar Spaga ridica in aer trofeul in aplauzele fanilor, iar tribuna oficiala sta in picioare multumita de un meci asa cum se asteptau de la un sportiv de talia si experienta lui Spaga. Avem acum in imagine loja oamenilor politici care aplauda cu frenezie…

Incheiem asadar aceasta minunata gala, mai repede decat ne-am fi asteptat.

A transmis acest meci, din Arena Romania, pentru dvs,

Mili

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.